7 martie 2026
No menu items!

COD GALBEN DE NINSORI ÎN PRAHOVA

Cele mai vizualizate articole

Zona montană a judeţului Prahova intră, din nou, sub avertizare Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, de azi, de la ora 12:00, până joi dimineaţă, în întreaga ţară vor exista precipitaţii şi vânt puternic, iar vremea va fi deosebit de rece. În 21 de judeţe, între care şi Prahova, va fi cod galben, până mâine seară la ora 18:00.
Astfel, în intervalul 23 martie, ora 12:00 – 25 martie, ora 10:00, vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare în majoritatea regiunilor, iar vântul va avea intensificări, local şi temporar, cu viteze în general de 45…55 km/h. La munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior.
”Vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor, iar îndeosebi în vestul, nord-vestul şi, parţial, centrul ţării, se va semnala brumă”, au transmis meteorologii.
Potrivit acestora, în Moldova, pe parcursul zilei de miercuri (24 martie) şi în nord-estul Munteniei vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70 km/h. Vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, temporar viscolită.
De asemenea, în intervalul 23 martie, ora 18:00 – 24 martie, ora 21:00, în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali va ninge, pe alocuri moderat cantitativ, iar la altitudini în general de peste 1500 m vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea redusă sub 100 m.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Primarul din Bălțești, trimis în judecată pentru plăți ilegale de peste 1,6 milioane de lei către firme pe care le controla

Primarul comunei prahovene Bălțești, Ion Radu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies