Directorul general al Uzinei Mecanice Plopeni, Alexandru Tiberiu Pîrvu, directorul comercial al aceleiași unități, Liliana Sorescu, și directorul general al Uzinei Mecanice București, Mihai Rafiu, au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile, într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție privind presupuse fapte de corupție. În același dosar este cercetat și un om de afaceri, administrator în fapt al mai multor societăți comerciale.
Inițial, cei patru au fost reținuți de procurorii DNA pentru 24 de ore, iar ulterior Tribunalul București a decis înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. La ieșirea din sala de judecată, inculpații nu au făcut declarații în fața jurnaliștilor.

Potrivit comunicatului transmis de DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de:
- Mihai Rafiu, director general al Uzinei Mecanice București, acuzat de luare de mită în formă continuată (12 acte materiale);
- Alexandru Tiberiu Pîrvu, director general al Uzinei Mecanice Plopeni, acuzat de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale);
- Liliana Sorescu, director comercial al Uzinei Mecanice Plopeni, acuzată de două infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată;
- V.M., administrator în fapt al mai multor societăți comerciale, acuzat de complicitate la luare de mită și dare de mită în formă continuată.
Anchetatorii susțin că, în perioada 18 decembrie 2025 – 16 iulie 2026, Mihai Rafiu ar fi primit de la omul de afaceri suma totală de 48.000 de lei, în 12 tranșe a câte 4.000 de lei. Potrivit procurorilor, banii ar fi fost oferiți în legătură cu inițierea unor proceduri de achiziție, derularea contractelor dintre Uzina Mecanică București și firmele controlate de inculpat, precum și pentru aprobarea plății facturilor.
În cazul directorului Uzinei Mecanice Plopeni, Alexandru Tiberiu Pîrvu, DNA susține că acesta ar fi primit, între mai și iulie 2026, suma totală de 25.900 de lei, în trei tranșe, pentru aprobarea comenzilor și efectuarea plăților aferente unor contracte.
Liliana Sorescu este acuzată că ar fi primit, în mai multe tranșe, 24.250 de lei pentru lansarea comenzilor și recepția bunurilor livrate de firmele omului de afaceri. Într-un episod separat, aceasta ar fi primit 3.800 de dolari de la reprezentantul altor societăți comerciale aflate în relații contractuale cu uzina. Ulterior, invocând că bancnotele ar fi fost false, ar fi primit, prin intermediul inculpatului V.M., încă 17.200 de lei, reprezentând echivalentul sumei respective.
Contractele vizate de anchetă aveau ca obiect servicii de mentenanță, achiziția de materiale și diverse prestări de servicii pentru cele două uzine.

Unul dintre cele mai importante elemente ale anchetei îl reprezintă rezultatul perchezițiilor efectuate în 23 iulie. DNA anunță că la domiciliul lui Alexandru Tiberiu Pîrvu au fost găsite sume de bani în lei și valută în valoare de aproximativ 500.000 de euro.
Banii au fost ridicați de procurori în vederea instituirii sechestrului asigurător.
Potrivit DNA, cercetările continuă și față de alte persoane.
Conform informațiilor apărute în spațiul public, joi au avut loc percheziții și la alte două filiale ale Companiei Naționale Romarm – Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme Cugir.
Directorul general al Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, a declarat că nu a fost informat oficial despre acțiunea DNA, precizând că susține orice demers al instituțiilor statului și că își dorește ca industria de apărare să devină un pol economic puternic.
Ulterior, Compania Națională Romarm a transmis un comunicat în care susține că situația din filialele sale este rezultatul unor probleme semnalate în repetate rânduri Ministerului Economiei.
Reprezentanții companiei afirmă că au propus încă din aprilie 2026 un plan de reformă și reorganizare a conducerii filialelor, însă până în prezent ministerul nu a adoptat măsurile solicitate. Romarm susține că este nevoie de o structură de conducere mai eficientă și mai transparentă și avertizează că procesul de degradare și devalizare a unor capacități de producție ar putea continua în lipsa unei reforme.
Compania precizează însă că activitatea operațională și contractele aflate în derulare nu sunt afectate de ancheta procurorilor.



