2 iunie 2026
No menu items!

SE SCHIMBĂ VREMEA! DE CÂND ÎNCEP PLOILE

Cele mai vizualizate articole

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi, instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului, valabilă până mâine seară în cea mai mare parte din ţară. Astfel, de la ora 21:00, timp de 24 de ore, vor fi ploi mai ales sub formă de aversă, însoţite şi de descărcări electrice, în noaptea de joi spre vineri (1/2 aprilie) şi în prima parte a zilei de vineri (2 aprilie) în Maramureş, Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Banat şi în Moldova, iar în cursul după-amiezii zilei de vineri, în special în regiunile sud-estice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 – 25 l/mp, favorizând topirea parţială a stratului de zăpadă din zona montană. Izolat, se va semnala grindină.

De asemenea, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, mai ales în cursul zilei de vineri, local şi temporar, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, cu peste 70 – 80 km/h.

Meteorologii precizează că vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece la sfârşitul săptămânii în cea mai mare parte a ţării şi, temporar, vor mai fi precipitaţii sub formă de ploaie în zonele joase de relief şi, mai ales, ninsori în zonele montane şi submontane.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Președintele României, Nicușor Dan: ”Drona prăbușită la Galați este de proveniență rusească”!

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că raportul tehnic final realizat de specialiștii statului român confirmă fără dubiu faptul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies