29 martie 2024
No menu items!

PLÂNGERE PENALĂ DEPUSĂ DE PRIMĂRIA PLOIEŞTI DUPĂ VANDALIZAREA ORAŞULUI

Cele mai vizualizate articole

Primăria Ploieşti anunţă că a fost formulată o plângere penală în urma actelor de vandalism produse în cursul nopţii precedente pe domeniul public al oraşului.

Este vorba despre acţiuni organizate şi concertate de vandalism, constând în distrugeri ale coşurilor de gunoi, amplasate pe domeniul public, precum şi ale obiectelor de mobilier stradal.

„Aceste acţiuni, care denotă o lipsă crasă a unui elementar civism, nu mai pot fi tolerate, motiv pentru care s-a cerut, cu insistenţă şi celeritate, suportul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova şi cel al Poliţiei municipiului Ploieşti, astfel încât, printr-un efort comun, acest fenomen, care pare a face parte dintr-un scenariu bine regizat, să fie stopat în perioada Sărbătorilor Pascale”, anunţă primăria.

„Mizăm pe o implicare profesionistă a instituţiilor care au în atribuţii liniştea şi ordinea publică, astfel încât, eforturile pe care administraţia publică locală le face, susţinut, în ultima perioadă, în vederea asigurării unui real confort pentru ploieşteni, să nu fie în zadar. Constatăm cu stupoare că, după atâtea zile, în care salubritatea nu este corespunzătoare în oraş, pe un contract pe care ADI Deşeuri îl gestionează, Garda de Mediu Prahova şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară – Parteneriatul pentru Managementul Deşeurilor Prahova nu au avut nicio reacţie în acest sens. Din punct de vedere al Primăriei municipiului Ploieşti, salubritatea este strict legată de sănătatea publică şi toate acestea se întâmplă, din păcate, într-o situaţie de pandemie. Ne dorim un oraş curat, îngrijit şi, mai ales, sigur din punct de vedere al sănătăţii. Ploieştenii merită, cu prisosinţă, acest lucru iar noi, ca administraţie locală, suntem datori să oferim acest confort! Tocmai de aceea, pentru ca aceste aspecte să fie înlăturate, am cerut notă explicativă reprezentanţilor Poliţiei Locale Ploieşti, privind lipsa de reacţie faţă de cele întâmplate. Totodată, Primăria municipiului Ploieşti a formulat plângere penală privind acţiunile de distrugere petrecute în noaptea de 30 aprilie – 1 mai 2021”, a declarat primarul Andrei Volosevici.

 

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

PREFECTUL PSD AL PRAHOVEI ÎŞI DĂ DEMISIA!

Prefectul de Prahova, Virgiliu Nanu (PSD), a anunţat, azi, că demisionează din funcţie. Motivul este acela că va candida la...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies