20 iunie 2026
No menu items!

ANUNŢ DESPRE AUTOSTRADA PLOIEŞTI-BUZĂU, FĂCUT DE MINISTRUL TRANSPORTURILOR

Cele mai vizualizate articole

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat, azi, că au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru Autostrada A7 Ploieşti – Buzău, precizând că aceasta va fi finanţată din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

“Am aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici, adică investiţia A7 Ploieşti – Buzău. E un moment mare pentru acest proiect, practic este asumarea că acest proiect se va face, aprobarea investiţiei de către Guvernul României. Ce este absolut special la acest proiect este că acest moment va fi urmat imediat de paşi concreţi, fiind un proiect care a fost pregătit în ultimii doi ani la stadiul de detaliu, cu proiect tehnic, cu partea de exproprieri, avem în curs exproprierile şi vor fi lansate cât de curând, iar licitaţia pentru construcţie, pentru execuţia, va fi lansată până la sfârşitul lunii mai”, a declarat Cătălin Drulă, la finalul şedinţei de Guvern. El a precizat că acest sector are 63 de kilometri şi va fi finanţat din PNRR.
“De la semnarea contractului constructorul poate intra direct în teren, nu urmează o pauză, un an de zile, doi ani de zile până când efectiv vedem lucrări. E vorba de un proiect care are o lungime de 63 de kilometri, este un proiect pe care îl vrem finanţat prin PNRR. Este un proiect cu perdele forestiere, pe acest sector avem aproape 60 de kilometri de perdele forestiere, patru spaţii de servicii generoase, cu suprafeţe mari cu infrastructură pentru vehicule electrice. Suprafaţa perdelelor forestiere este de 160 de hectare. Sunt zeci de kilometri de drumuri auxiliare modernizate, drumuri locale, foarte multe structuri poduri şi pasaje”, a explicat ministrul Transporturilor.
El a menţionat că şi alte sectoare din această autostradă sunt într-un stadiu similar.
“Următoarele sectoare Buzău-Focşani, Focşani-Bacău şi Bacău-Paşcani din această autostradă sunt într-un stadiu similar, este vorba de un decalaj de câteva luni. E în jur de trei, patru luni între fiecare secţiune. Anul acesta cred că pe toate, până la Paşcani, e vorba de 320 de kilometri de autostradă le putem scoate la licitaţie de execuţie, partea de proiectare este făcută deja de companie, se poate intra deja în teren când semnăm contractul”, a transmis Cătălin Drulă.

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

Cheloo, încătușat după ce a încercat să fugă din Spitalul Municipal Câmpina. Artistul era internat la Spitalul Voila

Un incident în care a fost implicat Cătălin Ștefan Ion, cunoscut publicului sub numele de scenă Cheloo, a avut...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies