Peste 60 de cadre medicale vor fi implicate în Maratonul vaccinării anti-COVID care va începe vineri după-amiază, pe Stadionul „Ilie Oana” din municipiul Ploieşti.
Astfel, vor fi implicaţi în desfăşurarea în condiţii sigure a procesului de vaccinare 22 de medici, 22 de registratori şi 44 de asistenţi medicali. Totodată, în urma discuţiilor purtate de executivul municipiului Ploieşti cu dr. Simona Schnelbach, în calitate de reprezentant al Colegiului Medicilor Prahova, s-a stabilit că, pentru susţinerea eficientă a acestei campanii de vaccinare, vor fi prezenţi, la centrul deschis pe
stadionul „Ilie Oană”, şi 5 medici voluntari, precum şi studenţi voluntari din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
Primarul Andrei Volosevici şi administratorul public al municipiului Ploieşti, Simona Albu, s-au întâlnit, în această dimineaţă, cu dr. Simona Schnelbach, precum şi cu medicul coordonator al campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, la nivelul municipiului Ploieşti, dr. Cristina Marin.
Discuţiile din cadrul acestei întâlniri de lucru s-au axat pe organizarea, în condiţii optime, a „Maratonului Vaccinării”, acţiune care se va desfăşura pe stadionul „Ilie Oană” Ploieşti, începând de vineri, 14 mai 2021, ora 14.00 şi până duminică, 16 mai 2021, ora 20.00, program non-stop.
În cadrul acestei campanii de vaccinare, organizată de municipalitatea ploieşteană, vor fi imunizate cu vaccinul Pfizer toate persoanele care se vor adresa centrului deschis pe stadionul ploieştean, fără o programare prealabilă, doar cu actul de identitate.
Pot să solicite vaccinarea împotriva COVID-19 şi cetăţenii care au împlinit vârsta de minim 16 ani. Pentru persoanele sub 18 ani este necesar şi un acord scris al unui părinte sau al tutorelui legal.
La nivelul acestui centru de vaccinare vor fi deschise, pe perioada zilei, 4 fluxuri medicale, care vor asigura vaccinarea, iar în timpul nopţii vor funcţiona 2 fluxuri pentru imunizare.
„Ne dorim ca «Maratonul Vaccinării» să vină în sprijinul cetăţenilor care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19 şi să realizăm astfel, treptat, paşi importanţi către normalitate, în rândul comunităţii noastre.
Colaborăm strâns cu reprezentanţii domeniului medical local şi apreciez implicarea tuturor pentru buna desfăşurare a acestui eveniment important pentru municipiul nostru.
Pregătirile sunt în plină desfăşurare şi depunem, în continuare, toate eforturile în vederea susţinerii acestei acţiuni şi asigurării dotărilor materiale necesare derulării în condiţii bune a procesului de imunizare împotriva coronavirusului SARS-CoV2 „, a declarat primarul Andrei Volosevici.



