Un grav accident de teleferic a avut loc, azi, la Stresa, staţiune balneară din Piemont, pe malul lacului Maggiore, în nordul Italiei.
O cabină a căzut în gol dela 300 de metri, după ce un cablu s-a rupt. În urma evenimentului, 9 persoane au murit, alte două fiind grav rănite.
În imaginile transmise de pompieri se văd rămăşiţele cabinei într-o zonă împădurită extrem de abruptă, ceea ce îngreunează mult accesul.
Acest teleferic pentru turişti leagă în 20 de minute localitatea Stresa de Muntele Mottarone care, de la o înălţime de aproape 1.500 de metri, oferă o privelişte spectaculoasă asupra Alpilor.



