25 iunie 2026
No menu items!

MINISTRUL DEZVOLTĂRII ANUNŢĂ INVESTIŢII DE 121 MILIOANE LEI ÎN SPITALUL SINAIA

Cele mai vizualizate articole

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat, azi, la Ploieşti, că în Spitalul Sinaia vor fi investite fonduri în valoare de 121 milioane lei.

„De câteva zile se află în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai acestui obiectiv de investiţii. Avem finanţarea asigurată la acest obiectiv de investiţii”, a spus ministrul, precizând că cel mai probabil în luna iulie acest proiect va fi preluat spre finanţare de Ministerul Dezvoltării cu implementare prin CNI.

„În judeţul Prahova prin Compania Naţională de Investiţi din bugetul Ministerului Dezvoltării avem în implementare 20 de obiective de investiţii cu o valoare totală de 225 de milioane de lei. (…) Nouă obiective care sunt în curs de contractare, cu valoare de 77,8 milioane lei şi şase obiective pentru care se vor demara procedurile de achiziţie publică – 66,16 milioane lei”, a mai declarat ministrul.

 

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

SPFL Ploiești modifică programul casieriilor și termenele de soluționare a cererilor, de la 29 iunie

Serviciul Public Finanțe Locale (SPFL) Ploiești anunță schimbări importante în activitatea instituției, începând cu data de 29 iunie 2026,...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies