Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au descins, azi, la 7 adrese din Prahova la persoane bănuite de contrabandă cu tigarete.
Anchetatorii spun că, începând cu luna martie, persoanele în cauză s-ar fi aprovizionat cu ţigarete de contrabandă, pe care le-ar fi comercializat către diverse persoane.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate înscrisuri, telefoane mobile şi cantitatea de 10.840 de ţigarete. Valoarea totală a ţigaretelor indisponibilizate este de 8.130 de lei.
Cinci persoane au fost duse la audieri.
Cercetările continuă în cazul unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete.
La activităţi, au participat şi poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.



