Primăria Municipiului Ploiești derulează două proiecte importante pentru modernizarea Școlii gimnaziale “George Coșbuc” și a Liceului Tehnologic “Elie Radu” din oraș.
Astfel, în prezent, la nivelul Școlii gimnaziale “George Coșbuc”, se execută lucrări în vederea eficientizării energetice a acestei unități de învățământ în ale cărei evidențe sunt 551 elevi. Municipiul Ploiești este beneficiarul unui contract de finanțare, derulat în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 3- Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiție 3.1. – sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul de locuințe, Operațiunea B – Clădiri Publice – Cod SMIS 117889.
Proiectul privind eficientizarea Școlii gimnaziale “George Coșbuc” este susținut din fonduri de la bugetul local și din surse externe nerambursabile și este în valoare de 1.246.335,47 lei, fără T.V.A. Executantul lucrării este S.C. Botman Construct S.R.L. La această dată, lucrările sunt în curs de execuție, data de începere a acestora fiind 17.05.2021, cu termen de finalizare în 6 luni. Proiectul, derulat de administrația publică ploieșteană, prevede înlocuirea tâmplăriei exterioare, montarea unui termosistem, recompartimentări interioare, lucrări de schimbare a instalației termice și electrice, montare sistem fotovoltaic și pompe căldura, igienizări și refacere grup sanitar pentru persoane cu dizabilități, montare scară metalică exterioară și rampă pentru persoane cu dizabilități.
Municipalitatea ploieșteană derulează și un proiect care vizează renovarea corpului C10 al căminului de fete din incinta Liceul Tehnologic ,,Elie Radu”. În temeiul Hotărârii Consiliului Local al municipiului Ploiești nr.228/30.06.2021 a fost încheiat Acordul de Colaborare privind Proiectul ,,România Eficientă’’, un program al Asociației Energy Policy Group (EPG)/Grupul de Politici Energetice susținut de OMV Petrom S.A. Potrivit Acordului de Colaborare, Asociația EPG sponsorizează un pachet de lucrări de renovare aprofundată a obiectivului – clădire Corp C10 – internat fete – cu scopul creșterii performanței energetice a clădirii și a îmbunătățirii condițiilor de utilizare prin modernizarea sistemelor de iluminat, încălzire, răcire, ventilație, etc.
Valoarea sponsorizării este 4.103.812,67 lei, fără T.V.A.