Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat, azi, în dosarul „Microsoft 3”, dispunând achitarea inculpaţilor- fostul ministru al Comunicaţiilor, prahoveanul Gabriel Sandu, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, omul de afaceri Claudiu Florică şi Călin Tatomir – fost director general al Microsoft România SRL.
Instanţa supremă a dispus încetarea procesului faţă de inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de instigare sau complicitate la abuz în serviciu şi achitarea pentru spălare de bani.
Judecătorii au lăsat nesoluţionată latura civilă exercitată de Autoritatea pentru Digitalizarea României, prejudiciul în dosar fiind de peste 18 milioane euro.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de DNA cu apel.
Dosarul „Microsoft 3” a fost trimis în instanţă în septembrie 2017. Potrivit DNA, în condiţiile în care, în luna aprilie 2009, expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea lui Claudiu Florică şi a lui Dinu Pescariu, reprezentanţi ai companiei D.Con-Net AG, ar fi depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract.
Acest lucru, spun anchetatorii, nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice în condiţiile OUG 34/2006.
„În acest context, inculpaţii Dinu Mihail Pescariu şi Claudiu Ionuţ Florică, în calitate de reprezentanţi în fapt/ drept ai societăţii D.Con-Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme Gabriel Sandu, căruia i-au şi plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentinţa nr. 258/24.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. 1191/1/2015, au fost condamnaţi Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu pentru trafic de influenţă)”, conform DNA.
Direcţia Naţională Anticorupţie arată că, în urma înţelegerii avute de Pescariu şi Florică cu ministrul Sandu, acesta din urmă a aprobat documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă iniţiată pentru „Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare”.
Astfel, notează DNA, s-ar fi impus condiţii conform cărora la licitaţie puteau participa doar firme care avuseseră încheiate contracte de un anumit tip şi peste o anumită valoare şi care să fi fost executate în România, în ultimii trei ani. Condiţiile respective erau îndeplinite de o singură societate din lume, respectiv Dim Soft SRL, indică procurorii.
Anchetatorii notează că, în urma câştigării licitaţiei publice, a fost încheiat contractul de furnizare de produse numărul 35/09.09.2009 dintre MCSI şi consorţiul D.Con-Net AG, în calitate de lider al asocierii. Din asociere făcea parte şi Dim Soft SRL, iar valoarea totală a contractului ce trebuia plătită de minister era de 90.182.344 euro.