10 decembrie 2024
No menu items!

DE LA JURNALISM, LA PREOŢIE! POVESTEA PREOTULUI CARE A FĂCUT MINUNI ÎN PLEAŞA

Cele mai vizualizate articole

Consiliul Judeţean Prahova a demarat un proiect prin care îşi propune ca, pe parcursul unui an, să aducă în prim-plan oameni din diverse domenii de activitate care, în felul lor, au pus umărul la consolidarea și schimbarea percepției despre societatea noastră. 103 ani de România marcați prin 103 povești de viață ale prahovenilor care s-au impus și se impun în comunitate.

Azi, povestea preotului Marius Gheorghe care, în mai puţin de cinci ani, a reuşit să transforme radical o comunitate din Bucov şi să ridice o nouă biserică.

Într-o vreme în care suntem privați de modele, Marius Gheorghe, de la Pleaşa (comuna Bucov), a conștientizat că preotul se poate transforma într-un reper important pentru cei din jur. Iniţial, a cochetat cu jurnalismul, ulterior şi-a găsit stabilitatea în domeniul financiar, însă chemarea sufletească i-a fost alta.

Crescut de bunici şi învăţat de mic că „făr’ de Dumnezeu, nimic nu se poate“, Marius Gheorghe şi-a găsit liniştea odată cu îmbrăcarea hainei preoţeşti. A fost hirotonit în parohia de la Pleașa, acolo unde a găsit o biserică goală, dar a știut dintotdeauna că „omul sfințește locul“. Cu o viziune adaptată zilelor noastre, cu mult har și răbdare, a transformat comunitatea într-o familie activă, cu perspectivă, cu dorință de schimbare.

Din 2017, preotul Marius Gheorghe este neobosit în tot ceea ce face. Îşi împarte activitatea între viaţa duhovnicească şi cea de familie, „şef“ de şantier, campanii umanitare, cariera în televiziune.

Pas cu pas

Când a călcat în parohia de la Pleaşa, a găsit o biserică „goală“. Nu s-a dezarmat. A ştiut că dacă a ajuns acolo are o misiune de îndeplinit. Cu răbdare, motivaţie, un strop de intuiţie, bândeţe, a reuşit ca, în mai puţin de cinci ani, să schimbe lucrurile în această comunitate săracă și, oarecum, închisă din punctul de vedere al perspectivelor.

Oamenii au început să calce pragul Bisericii, dar cel mai mult l-a încântat apropierea copiilor de cele sfinte.  Cum a reuşit? „La început a fost Cuvântul…“

Biserica nu înseamnă a lua, ci a da! A oferi iubire, încredere, a ajuta și a schimba în bine. Și-a dorit din tot sufletul să aducă în prim-plan esența reală a ceea ce înseamnă Biserica, ștergând din gândirea colectivă parte din petele cu care a fost mânjită această componentă esențială a societății și a sufletului. Și a început prin a-i da flămândului să mănânce, celui înfrigurat i-a pus o haină, celui deznădăjduit i-a readus încrederea. S-a axat foarte mult pe acte filantropice, unde a rămas uimit de modul în care Dumnezeu a lucrat.

„Este foarte greu să atragi resurse. Eu nu adun bani în biserică de la lume pentru diverse scopuri. Dar când vrei să faci bine, ei vin“, ne-a mărturisit preotul, dându-ne nenumărate exemple cu modul în care a reuşit să atragă fonduri pentru cadouri, rechizite şi tot felul de alte acţiuni.

„Nu dai din ce ai, ci din ceea ce ești!“

Campaniile umanitare în care este implicată Biserica din Pleașa au devenit o constantă. Atunci când își pune în gând să ofere ceva, se consultă cu cadrele didactice și reprezentanții Primăriei din Bucov pentru a-i identifica pe copiii nevoiași, astfel încât selecția să fie cât mai corectă. Astfel, cei mici de aici au primit biciclete, ghiozdane cu rechizite, dulciuri, haine şi multe altele.

Împreună cu cadre didactice, cu voluntari, cu persoane specializate, a organizat tabere pentru cei mici, cu rol în dezvoltarea personală. I-a încurajat şi susţinut pe cei mici în a-şi urma visurile. La început de pandemie, când unii dintre copii erau „condamnaţi“ la abandon, a sunat mobilizarea în a aduna şi dona tablete profesionale tuturor elevilor cu probleme materiale din localitate

Unii dintre tineri l-au avut ca reper şi s-au îndreptat către Seminar, alţii sunt deja la Facultatea de Teologie, dar şi mai mulţi sunt cei care se implică în acţiunile de voluntariat.

Pentru că Binelui răspunzi cu Bine

Jurnalistul din el îi spune că, uneori, este nevoie să vorbeşti despre astfel de fapte. Poate vor fi sursă de inspiraţie pentru alţii. Alteori, situaţia o impune. Este şi cazul în care a făcut front comun cu Asociatia Diaconia a Arhiepiscopiei Bucureștilor, Trinitas TV şi Parohia Sfinții Martiri Brâncoveni din Hamburg pentru a aduna fonduri necesare unui tânăr, în vârstă de 16 ani, care avea nevoie de o operație in Germania pentru a supraviețui. S-au strâns 80.000 de euro, iar în această lună, Andrei Dennis s-a întors acasă sănătos. „Suntem extrem de fericiţi că am putut salva o viață, la modul propriu“, ne-a mărturisit părintele Gheorghe.

Timpul schimbărilor

Problemele comunității sunt multe, sunt diverse. Sunt într-adevăr oameni împovăraţi material, familii cu mulți copii, persoane sărace intelectual și cu viziuni limitate. Dar totul poate fi depășit! Cu răbdare, cu tact, cu educație, cu credință…

Până în pandemie, cu oamenii din parohie avea întâlniri săptămânale pentru a lua, îndeaproape, pulsul comunităţii şi a vedea unde poate interveni.

A iniţiat şi campania „Masa Bucuriei” prin care, împreună cu alţi oameni de bine, oferă o masă caldă, alimente neperisabile și haine. Participă activ, prin mobilizarea enoriaşilor, la campaniile de donare de sânge. Ultima dintre ele, organizată de Protoieria Nord şi Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti, a avut loc în septembrie, bucurându-se de participarea a 90 de donatori.

Şi tot în aceşti cinci ani, a reuşit să ridice o biserică nouă. Un proiect în care a fost sprijinit de autorităţile locale, firme și oameni de bine. „Dorim să o sfinţim anul viitor, iar în prezent lucrăm la zidirea unui Altar de Vară şi am refăcut din temelie toate construcțiile din curtea Bisericii, avem toalete moderne, magazie, lumânărar, gard“, ne-a mai spus părintele.

Când nu este între ai lui, în sat, atunci se dedică şi primei meserii, cea de jurnalist. Realizează şi moderează emisiunea „Cuvânt pentru suflet”, la Trinitas TV, difuzată în fiecare miercuri şi vineri de la ora 18:00.

„Fericiți cei curați cu inima…”

Vorbește despre reușitele și faptele acestor oameni în aceeași notă în care-l găsim relatând și despre propria-i familie, unde se bucură de tot sprijinul soţiei şi de bucuria şi energia celor două fetiţe şi a băieţelului. Și nici n-are cum să fie altfel cu o comunitate alături de care construiește zi de zi. Modelează caractere, suflete, construiește OAMENI și un VIITOR! Că doar a fost ales să fie părintele lor.

„Rolul meu este de mediator între cei care au nevoie şi cei care pot ajuta. Probabil ca mulți au această putere şi-i îndemnăm să caute bucuria facerii de bine. Dacă vrem să fim fericiţi, să privim la cei ce au mai puțin ca noi. După ce am privit, să ne implicam activ şi să vedem ce putem face pentru a le face viața mai ușoară“. Cam aşa vede preotul Marius Gheorghe esenţa Fericirii.

„Cât timp mă veți găsi la Pleașa? Până-mi va ajunge barba la genunchi, iar mie-mi crește greu!“, ne-a mărturisit interlocutorul nostru.

Foto: arhiva personală Marius Gheorghe

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

PERCHEZIŢII ÎN DOSARUL POTRA. CARE ERA PLANUL FOSTULUI MERCENAR

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împreună cu poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies