Informaţia privind demararea negocierilor de fuziune a PNL cu ALDE a făcut deja înconjurul ţării. Aceasta echivalează, pe de o parte, cu revenirea în braţele „partidului mamă” a dezertorilor din PNL care, în 2015, l-au urmat pe Călin Popescu Tăriceanu, cel care i-a adunat pe „liberalii autentici” în ALDE, iar pe de altă cu intrarea în PNL a unor personaje controversate care, în timp, şi-au descoperit latura liberală.
Pe plan local, fuziunea dintre cele două formaţiuni îl va aduce în PNL pe fostul primar PSD al Ploieştiului, Emil Calotă. Fostul social-democrat este acum membru ALDE şi consilier judeţean din partea acestui partid.
Un alt vechi pesedist care va ajunge să promoveze valorile liberale via ALDE este consilierul local al Ploieştiului Constantin Nemeş.
O veste bună este însă aceea că, după fuziune, echipei PNL din Consiliul Local Ploieşti i se va alătura şi consilierul Paul Palaş (actual ALDE ), astfel că PNL va avea 15 voturi în CL din cele 27.
Revenind la procedura de negociere, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat că Dan Vîlceanu va conduce, din partea liberalilor, echipa de negociere cu ALDE. Din echipa PNL vor mai face parte Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu (preşedintele PNL Prahova şi al CJ Prahova), Hubert Thuma şi Gheorghe Falcă.