25 iunie 2026
No menu items!

PRIMARUL ANDREI VOLOSEVICI- ACHITAT DEFINITIV!

Cele mai vizualizate articole

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a fost achitat definitiv, azi, în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA.

„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi de partea civilă Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 156 din 11 decembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti rămân în sarcina statului. Obligă apelanta parte civilă Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Ploieşti la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2022”, este decizia ÎCCJ.

UPDATE

În acelaşi dosar a fost achitată Simona Albu, la data faptei şef al Serviciului Juridic în cadrul Direcţiei Juridice a Primăriei municipiului Ploieşti.

Reamintim că, îÎn iunie 2016, Andrei Volosevici a fost trimis în judecată de procurorii DNA Ploieşti pentru abuz în serviciu şi două fapte de trafic de influenţă în legătură cu finanţarea echipei FC Petrolul Ploieşti şi atribuirea unui contract de lucrări.

În acelaşi dosar a fost deferită justiţiei Simona Albu, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea unui folos necuvenit pentru altul.

 

5/5 - (2 votes)

Evaluează articolul

5/5 - (2 votes)

Cele mai noi știri

SPFL Ploiești modifică programul casieriilor și termenele de soluționare a cererilor, de la 29 iunie

Serviciul Public Finanțe Locale (SPFL) Ploiești anunță schimbări importante în activitatea instituției, începând cu data de 29 iunie 2026,...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies