Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a anunțat stadiul anchetei în dosarul accidentului montan produs pe 11 iulie 2026, în valea de abrupt „Albișoara Brânei”, din Masivul Caraiman, tragedie în urma căreia o persoană și-a pierdut viața, iar alte trei au fost rănite.
Potrivit procurorilor, dosarul a fost inițial înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar la data de 14 iulie a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Ancheta vizează un atelier de inițiere în deplasarea autonomă și în siguranță pe teren montan tehnic, organizat contra cost de Clubul Alpin Român – Filiala București, în perioada 10-12 iulie 2026. Procurorii susțin că ghidul montan N.E.D., vicepreședinte al asociației, ar fi încălcat mai multe reguli esențiale privind organizarea și parcurgerea în siguranță a traseului.
Conform comunicatului, acesta ar fi schimbat, în timpul deplasării, traseul anunțat inițial cursanților – Valea Albă – cu unul mai dificil, respectiv Albișoara Brânei, pe care nu îl cunoștea. De asemenea, procurorii susțin că ghidul nu avea asupra sa echipamentul tehnic necesar pentru parcurgerea în siguranță a traseului și nu a ținut cont de lipsa de experiență și pregătire tehnică a participanților la atelier.
Anchetatorii mai arată că ghidul ar fi amenajat un punct de regrupare pe o brână foarte îngustă și expusă, unde atât el, cât și cei trei cursanți au fost asigurați într-un singur punct de ancorare, reprezentat de un piton găsit în stâncă și verificat superficial.
În timpul unei manevre de coborâre asistată, efectuată în jurul orei 14:30, pitonul ar fi cedat, ieșind din fisură. În urma cedării punctului unic de ancorare, ghidul și cei trei participanți au căzut aproximativ 15 metri.

Accidentul a avut consecințe dramatice. Una dintre participante, M.I., a suferit leziuni incompatibile cu viața și a decedat, iar celelalte două persoane vătămate au fost grav rănite și au necesitat spitalizare. Gravitatea leziunilor acestora este în continuare evaluată din punct de vedere medico-legal.
Procurorii au anunțat că ghidul montan a fost reținut în cauză, iar la data de 4 august 2026 s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Pe durata acestei măsuri, acesta are interdicția de a desfășura activitatea în exercitarea căreia este acuzat că a comis faptele, respectiv nu poate exercita profesia de ghid montan.
Cercetările au beneficiat de sprijinul Institutului Național de Criminalistică din cadrul IGPR, al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Prahova, al Salvamont Prahova și al Jandarmeriei Montane Sinaia, care au participat la cercetarea locului producerii accidentului, folosind echipamente adaptate terenului accidentat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurii controlului judiciar reprezintă etape ale urmăririi penale și nu înlătură prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul.



