Primarul Municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a invitat, astăzi, parlamentarii prahoveni la o rundă de discuții despre proiectul municipalității privind construirea noului Spitalul Municipal de Urgență Ploiești. Reuniunea a avut loc la sediul administrației publice locale, iar la aceasta au participat doamna senator Roberta Alma Anastase, doamna senator Laura Mihaela Fulgeanu-Moagher, domnul senator Alexandru Nazare, doamna deputat Simona Maya Teodoroiu, domnul deputat George Ionescu și domnul deputat Adrian George Axinia.
Edilul șef și echipa de lucru desemnată pentru acest proiect au prezentat parlamentarilor prahoveni importanța viitorului spital de urgență pentru ploieșteni. Totodată, au fost expuse și o serie de detalii tehnice legate de proiectul construirii noului spital, precum și concluziile principale ale întâlnirii oficiale cu reprezentanții Băncii Mondiale, eveniment care a avut loc săptămâna trecută.
Astfel, parlamentarii județului Prahova au fost informați cu privire la faptul că discuțiile cu Banca Mondială s-au focalizat pe realizarea, până la data de 31 mai 2022, a unui studiu comun de prefezabilitate, care să exploreze opțiunile de finanțare, construire și mentenanță a noii unități spitalicești, printr-un parteneriat public-privat, ce va fi derulat de Primăria Municipiului Ploiești. Potrivit agendei municipalității ploieștene, lucrările la noul spital se estimează să demareze în 2023.
Spitalul Municipal de Urgență va fi construit în zona de Sud a orașului nostru și va fi compus din cele două unități sanitare de profil aflate, în prezent, în administrarea autorității publice locale, respectiv Spitalul de Pediatrie și Spitalul Municipal Ploiești. Pentru a deveni Spital de Urgență, actuala structură a celor două unități medicale va fi modificată, urmând a se regăsi mai multe specialități, la standarde moderne, în viitorul spital.
Primarul Municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a argumentat importanța implicării tuturor factorilor decizionali, implicit a parlamentarilor prahoveni, în promovarea și susținerea acestui proiect amplu, atât de necesar comunității ploieștene, o investiție majoră, care ar îmbunătăți și diversifica serviciile medicale atât pentru copii, cât și pentru adulți, viitorul spital de urgență pentru ploieșteni urmând să redefinească infrastructura actuală de sănătate a Ploieștiului.
”A fost o discuție de informare, de consultare reciprocă pe marginea celui mai important proiect pe care îl are Ploieștiul de foarte mulți ani: construcția unui nou spital municipal. Am avut un schimb de idei despre cum ar putea fi realizat și, cel mai important, cum ar putea fi finanțat, de așa manieră încât într-o perioadă rezonabilă de timp acest proiect de mare anvergură să poată fi realizat. Este doar o primă întâlnire, vor mai urma și altele, și suntem aici pentru ca în măsura în care putem să sprijinim, să ajutăm pentru acest proiect, să o facem”, a declarat la finalul întâlnirii senatorul liberal Roberta Anastase.