Vântul puternic a doborât, în cursul acestei dimineţi, mai mulţi copaci pe raza judeţului Prahova şi a smuls eleente de construcţie, pompierii fiind solicitaţi să intervină pentru remedierea problemelor.
Astfel, aceştia au acţionat la Comarnic (DN 1), Homorâciu, Câmpina şi Slănic pentru îndepărtarea copacilor doborâţi de rafale. La Slănic, pomul a căzut pe calea ferată, dar traficul feroviar nu a fost afectat.
De asemenea, s-a intervenit la Câmpina pentru degajarea unor elemente de construcţie şi la Izvoarele pentru degajarea unui panou solar luat de vânt.
ANM a emisun Cod galben de vânt puternic valabil până la ora 12.00 pentru zona joasă a judeţului.
De asemenea, zona montană se află sub avertizare meteo de vânt şi viscol.



