Municipiul Ploieşti va avea Spital Municipal de Urgenţă cel mai devreme la începutul anului 2026. Calendarul a fost anunţat, azi, de consilierul personal al primarului Andrei Volosevici, Mariana Câju.
Potrivit acesteia, studiul de fezabilitate pentru acest obiectiv va fi realizat până în toamna acestui an când va fi scoasă la licitaţie partea de proiectare, execuţie, dotare şi mentenanţă. Autorităţile locale speră ca acest contract să fie atribuit până în primăvara anului 2023, iar finalizarea lucrărilor să aibă loc la începutul anului 2026.
Costul estimativ este de 170 milioane de euro, iar spitalul va fi realizat în partemeriat public privat, cu sprijinul Băncii Mondiale, Băncii Europene de Investiţii şi Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a aflat azi la Ploieşti pentru discuţii referitoare la proiect, arătând că acesta ar putea să fie un model în ceea ce priveşte dezvoltarea asistenţei medicale în marile oraşe din România.



