25 iulie 2026
No menu items!

Ce-au găsit polițiștii la agresorii de la Ploiești!

Cele mai vizualizate articole

În această dimineață, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au efectuat 5 percheziții domiciliare, la locuințele unor bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu. Perchezițiile au avut loc în orașul Urlați și Albești Paleologu din județ.

Din cercetări, a reieșit faptul că, în cursul nopții de 30 spre 31 martie a.c., mai mulți bărbați, cu vârste între 25 și 32 de ani, ar fi intrat în curtea unei unități de cazare, din municipiul Ploiești, pentru a se întâlni cu un alt bărbat care era cazat la acea unitate.

În urma unor discuții în contradictoriu, între cei 5 bărbați și proprietarii unui imobil, aflat în curtea unității de cazare, a izbucnit un conflict spontan. Cei implicați s-ar fi agresat reciproc, ulterior, intrând, fără drept, în imobilul anterior menționat.

Astfel, la locații au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, și anume o sabie, o bâtă de baseball, două topoare, precum și un pistol cu aer comprimat de tip airsoft.

La percheziții au participat polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și jandarmi din cadrul Grupării de Jandrami Mobile Matei Basarab Ploiești.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Directorii Uzinei Mecanice Plopeni și Uzinei Mecanice București, în arest la domiciliu într-un dosar DNA de luare de mită. Aproximativ 500.000 de euro, găsiți...

Directorul general al Uzinei Mecanice Plopeni, Alexandru Tiberiu Pîrvu, directorul comercial al aceleiași unități, Liliana Sorescu, și directorul general...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies