25 iunie 2026
No menu items!

PACIENT AGRESAT SEXUAL LA SPITALUL VOILA. POLIŢIA FACE CERCETĂRI

Cele mai vizualizate articole

Un pacient al spitalului Voila ar fi fost agresat sexual de către un angajat al unităţii.

Plițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați de către administratora unității spitalicești Voila cu privire la faptul că un pacient în vârstă de 18 ani ar fi fost agresat sexual de către un asistent medical, de 29 de ani.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de agresiune sexuală.

Politiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpina continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

SPFL Ploiești modifică programul casieriilor și termenele de soluționare a cererilor, de la 29 iunie

Serviciul Public Finanțe Locale (SPFL) Ploiești anunță schimbări importante în activitatea instituției, începând cu data de 29 iunie 2026,...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies