28 iunie 2022
No menu items!

STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ŢINUTULUI VINULUI ÎN PRAHOVA- PUSĂ ÎN CONSULTARE PUBLICĂ

Cele mai vizualizate articole

Consiliul Judeţean Prahova a pus în consultare publică proiectul de hotărâre privind aprobarea „Strategiei de Dezvoltare a Ţinutului Vinului în Judeţul Prahova 2022 – 2030”.

Strategia va reprezenta punctul de pornire pentru accesarea finanţărilor nerambursabile acordate în noul exerciţiu financiar, în vederea dezvoltării durabile a zonei în concordanţă cu obiectivele asumate de tara noastră prin aderarea la programele europene, măsurile şi direcţiile de acţiune trasate.

Scopul Strategiei de Dezvoltare a Ţinutului Vinului în judeţul Prahova pentru perioada 2022 – 2030 constă în stabilirea cadrului de dezvoltarea a potenţialului judeţului şi unităţilor
administrativ-teritoriale cuprinse în Strategia de Dezvoltare Durabilă a judeţului pe durata întregului exerciţiu financiar următor.

Obiective:
– coordonarea diferitelor intervenţii care se vor finanţa prin intermediul mecanismului „Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ţinutului Vinului”;
– dezvoltarea durabilă a zonei determinate ca ADI Ţinutul Vinului şi a tuturor unităţilor administrativ-teritoriale care compun Asociaţia;
– asigurarea dezvoltării economice şi sociale a localităţilor din ADI Ţinutul Vinului
– iniţierea, promovarea şi derularea unor proiecte comune de dezvoltare integrate a zonei şi de atenuare a discrepanţelor de dezvoltare între localităţi;
– susţinerea accesării a diverselor surse de finanţare internaţională, respectiv a fondurilor nerambursabile, în cadrul cărora administraţiile publice locale sunt eligibile ca şi solicitanţi
ai finanţărilor nerambursabile;
– dezvoltarea turismului;
– dezvoltarea resurselor umane, creşterea ratei de ocupare şi combaterea excluziunii sociale şi a dezechilibrelor sociale;
– atragerea unui număr cât mai mare de investiţii private în vederea dezvoltării durabile a zonei şi a unităţilor administrativ-teritoriale

Persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus consultării publice, la adresa de e-mail informatii@cjph.ro, pe adresa poştală Ploieşti, Bd. Republicii nr. 2-4 sau prin depunere la registratura Consiliului Judeţean Prahova, situată la Intrarea B, cam. 61, parter, Palatul Administrativ, începând cu data anunţului până la data de 27 iunie 2022 (reprezentând termenul de consultare publică – primire propuneri/sugestii/opinii).
Persoana de contact: Pîrvu Nicoleta Adriana, consilier la Serviciul gestiune documente şi relaţii publice din cadrul Direcţiei juridic contencios şi administraţie publică, telefon: 0244 514 545 int. 126, 0244 526 498, e-mail: informatii@cjph.ro.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Urșii revin în Breaza și Sinaia!

Se pare că urșii au devenit o ”normalitate” pe străzile din localitățile montane de pe Valea Prahovei. Și în...
spot_img

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH