15 iunie 2024
No menu items!

VACCINUL CONTRA VARICELEI LIPSEŞTE DIN FARMACII! ESTE O PROBLEMĂ GLOBALĂ

Cele mai vizualizate articole

Vaccinul Varilrix, destinat imunizării împotriva varicelei, lipseşte din farmacii, iar problema este una globală, conform specialiştilor.

Medicul Gindrovel Dumitra, preşedintele Comitetului de Vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei a explicat pentru News.ro că vaccinul împotriva varicelei este contra cost şi că ar trebui introdus în schema naţională gratuită de vaccinare alături de alte vaccinuri, aşa cum se întâmplă în mai multe ţări europene precum Germania, de exemplu.

Medicul, alături de alţi specialişti din ţară au confirmat că există cazuri de îmbolnăvire, mai ales acum, în perioada în care nu mai există restricţii, precum masca. Dr. Dumitra a explicat şi care sunt complicaţiile în cazul copiilor dar şi al adulţilor care nu s-au vaccinat şi nici nu au făcut boala în copilărie. La solicitarea News.ro reprezentanţii Farmexim au precizat că lipsa acestui vaccin este o problemă globală şi că producătorul a explicat că serul va fi pus din nou pe piaţă în luna noiembrie a acestui an.

„Acest vaccin nu a fost folosit niciodată în program naţional, deci niciodată nu a existat acest vaccin procurat de Ministerul Sănătăţii şi distribuit gratuit pentru părinţi.El a fost întotdeauna opţional. Asta înseamnă că în momentul în care se prezintă un părinte cu un copil la noi , la medicii de familie, noi îi explicăm că ar putea să existe un vaccin împotriva unor boli infecto-contagioase care poate să se termine cu complicaţii, este vorba de varicelă, sau vărsatul mare cum i se mai spune popular. Practic, începând cu vârsta de 1 an, orice copil poate beneficia de acest vaccin, dar contra cost (n.red în farmacii acesta costă în jur de 200 de lei). Părintele trebuie să vină, noi consultăm copilul, emitem o reţetă cu care merge în farmacie şi dacă există acolo el, poate fi cumpărat de către părinte şi ajunge la noi. Este foarte important, acest vaccin previne varicela, care poate determina îmbolnăviri, de cele mai multe ori uşoare, la copil. Însă anumite cazuri se pot complica, cea mai temută complicaţie fiind encefalita care are ca şi rezultat la final o paralizie sau pareză, practic acel copil poate să rămână paralizat toată viaţa,în scaunul cu rotile”, a explicat medicul.

Varicela poate da complicaţii grave şi în cazul adulţilor nevaccinaţi şi care nu au făcut boala în copilărie. „La adulţi cea mai mare ameninţare este ceea ce se numeşte Zona Zoster”, spune medicul.

„Adulţii pot dezvolta forme mult mai severe în cazul în care nu au dezvoltat boala în copilărie, este binecunoscut faptul că boala durează aproximativ 14 zile, se manifestă prin febră, erupţie cutanată care la început se prezintă sub formă de vezicule, acestea devin pe parcurs purulente, iar apoi lasă cruste. Adulţii pot să facă vaccinul, vedeţi, imunitatea oferită de către boală este pentru toată viaţa. Practic, odată ce ai făcut boala în copilărie, ar trebui să nu mai poţi să faci boala în timp ce eşti adult. Dacă adultul respectiv nu are istoric în ceea ce priveşte apariţia bolii, atunci evident că lucrurile sunt delicate din această perspectivă. Însă, la adulţi cea mai mare ameninţare o reprezintă apariţia a ceea ce se numeşte Zona Zoster, care este determinată tocmai de acest virus varicelo-zosterian, practic boala se produce în copilărie însă acest virus rămâne cantonat la nivelul tecii nervoase, iar la bătrâneţe când persoana respectivă ajunge la un anumit nivel de imuno-deficienţă, se poate reactiva ca Zona Zoster. În cazul în care vorbim de persoane care se află la risc şi care pot dezvolta Zona Zoster se poate administra un alt vaccin, se numeşte Zostavax, dar care din păcate nu este aprobat în România, el se găseşte în ţările vestice, ajută mult în prevenirea bolii care chinuie efectiv vârstnicii. De ce? Pentru că, pe lângă leziunile care apar pe traseul nervului respectiv, pot să apară şi dureri care uneori sunt atroce şi care cedează foarte greu cu ajutorul medicaţiei obişnuite”, a precizat medicul.

Vaccinul pentru imunizarea împoriva varicelei şi a bolii date de rotavirus, introdus în schemele gratuite de vaccinare din ţările vestice. Dr. Dumitra vorbeşte despre necesitatea introducerii cu prioritate a unor vaccinuri în schema gratuită de vaccinare, în actualul context epidemiologic.

„Eu mă uit cu destul de multă apetenţă la schemele de vaccinare pe care le primim din ţările vestice. Ieri am introdus în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări antecedentele vaccinale pentru doi copii care s-au întors din Germania care aveau suplimentar faţă de vaccinurile pe care ş noi le administrăm atât vaccinul rotaviral, aveau vaccinul varicelic, aveau vaccinul meningococic pentru meningita determinată de serogrupul tip c, dar şi o combinaţie de alte vaccinuri care din păcate în România nu sunt aduse.

Eu aş prioritiza, bazându-mă pe contextul epidemiologic existent acum în ţară, vaccinuri pentru a fi introduse în Programul Naţional astfel: aş trece în primul rând vaccinarea HPV, să fie accesibilă inclusiv pentru băieţi, vaccinul rotaviral ar fi a doua opţiune, vaccinul varicelic ar f a treia opţiune, apoi vaccinul împotriva hepatitei A, apoi cel împotriva serogrupurilor meningococice”, a detaliat Dr. Dumitra.

Distribuitorii de medicamente au explicat lipsa acestui vaccin de pe piaţă. Producătorul a anunţat deja că sunt anumite probleme de producţie, precum lipsa unor substanţe active necesare în compoziţia vaccinului, probleme determinate şi de perioada pandemică.

„Este cunoscută indisponibilitatea produsului de pe piaţă, şi, din păcate, este o problemă la nivel global, afectând mai multe pieţe, nu doar pe cea din România. În acest sens, s-au făcut toate diligenţele necesare pentru a avea mai multe informaţii şi un orizont de timp cât mai clar cu privire la disponibilitatea vaccinului. La acest moment, nu se cunoaşte data exactă la care produsul va fi disponibil din nou. Iniţial, producătorul a comunicat ca dată a repunerii efective pe piaţă sfârşitul lunii septembrie, însă ulterior s-a revenit cu o dată ulterioară, de noiembrie, anul curent. Acestea sunt informaţiile pe care le deţinem”, a explicat pentru News.ro Mădălina Cazamir, director de comunicare Farmexim, distribuitor de medicamente din cadrul grupului Phoenix.

Reprezentanţii producătorilor internaţionali de medicamente vorbesc despre o strategie de vaccinare pe tot parcursul vieţii şi despre necesitatea unei strategii naţionale de vaccinare şi a unui sistem de compensare adecvat pentru vaccinuri.

„Vaccinarea este o măsură esenţială de sănătate publică, de aceea trebuie să ne uităm dincolo de campanii de vaccinare punctuale, să tindem către o strategie de vaccinare pe tot parcursul vieţii. Deficienţe la nivel naţional, precum lipsa unei strategii naţionale de vaccinare, care să asigure predictibilitate pentru toate părţile implicate, îngreunează accesul populaţiei la vaccinuri şi vaccinare şi se răsfrâng asupra stării de sănătate a românilor.
Soluţii care sa favorizeze crearea unui mediu de operare favorabil producătorilor de vaccinuri (din păcate avem si un caz în care producătorul a decis retragerea de pe piaţa din România) , precum şi a unui sistem de compensare adecvat pentru vaccinuri sau oferirea serviciilor de imunizare în farmacii pot contribui la aşezarea sistemului de sănătate pe o traiectorie axată pe prevenţie şi pot, totodată, reduce povara bugetară resimţită”, a declarat pentru News.ro Alina Culcea, preşedinte al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.

Conform datelor furnizate de INSP News.ro, în 2019 au fost înregistrate oficial 33.309 cazuri de varicelă, în 2020 – 14.524 de cazuri, iar în 2021- an pandemic – 7.945 de cazuri.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

URS PE O STRADĂ DIN CÂMPINA!

Cetățenii din municipiul Câmpina au fost avertizați,  în această după-amiază,  prin mesaj RO-ALERT,  despre prezenta unui urs pe o...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies