Un incident extrem de grav a avut loc in aceasta seara in comuna prahoveana Floresti, conform consilierului local Lucia Marghiolescu.
Potrivit acesteia, o persoana a murit dupa ce a cazut intr-o groapa de canalizare care nu era imprejmuita si nici semnalizata.
„Din cauza lucrărilor care sunt făcute de mântuială în Comuna Floresti, lucrări de canalizare, în această seară acum 15 minute a murit un om. Lucrarea pentru canalizare a fost făcută în satul Novacesti iar acea groapă nu era imprejmuita și nici semnalizata. Poate de data aceasta, politia isi va face treaba și va găsi vinovații. Dan Lazăr se numește acea persoană. Dumnezeu sa- l odihnească !”, a scris Lucia Marghiolescu pe Facebook.
Vom reveni.
UPDATE
La fata locului a intervenit un echipaj de pompieri care a fost solicitat pentru degajarea unei persoane căzute într-un șanț. Până la sosirea echipajului de pompieri, persoana a fost scos de cetățeni.
În urma evaluării medicale, victima a fost declarată decedată de echipajul SAJ.
Nu se cunosc împrejurările producerii evenimentului, mentioneaza ISU.



