Orașul Breaza găzduiește în perioada 13 august ora 8.00-15 august a.c. ora 22.00 ’’FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FOLCLOR CALABREAZA’’
Manifestarea cultural artistică se va desfășura pe raza orașului Breaza, pe strada Ocinei - segment de drum cuprins între intersecție cu strada...
Președinte al Organizație de Femei Liberale Ploiești a fost aleasă economistul Zoia Staicu, iar prim-vicepreședinte a fost aleasă profesor Ilona Rizea.
Primul eveniment care urmează să fie organizat de noua conducere a OFL alături de membrii PNL Ploiești va avea...
Extraterestrul, așa cum este numit David Popovici, a reușit să doboare recordul european la 100m liber și să se califice în finala europeană de seniori cu cel mai bun timp: 46:98!
Competiția europeană se desfășoară la Roma, în bazinul în...
Problema lipsei furnizării de apă caldă în municipiul Ploiești ar putea ajunge pe masa premierului Nicolae Ciuc.
Primarul Andrei Volosevici a solicitat astăzi primului ministru al României primirea în audiență în vederea găsirii unei soluții care să ducă la deblocarea...
Rosalul face curățenie sau mizerie? Aceasta este întrebarea zilei în Ploiești, după ce angajați ai operatorului de salubritate au fost filmați în timp ce depozitau la platformele de gunoi obiecte voluminoase. “Angajații ROSAL în loc să se ocupe de...
Infirmierul de la centrul de recuperare neuropsihică Călinești, din județul Prahova, care a omorât în bătaie un pacient cu probleme psihice a fost condamnat la 6 ani si 4 luni de închisoare. De asemenea, judecătorii de la Tribunalul Prahova...
Vedeta înotului românesc, David Popovici, s-a calificat fără probleme în semifinalele de 100 m liber la Campionatul European de natație pentru seniori de la Roma. David a concurat în ultima serie și a câștigat-o cu cel mai bun timp...
Comandamentul Munte 2022, al ANPC, a desfășurat acțiuni de control în perioada 04-07.07.2022, în care au fost verificați 22 operatori economici, din județele Prahova și Brașov. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, respectiv 6 amenzi, în...
SGU Ploiești SRL aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, începând din această săptămână, personalul societății derulează activități de întreţinere a vegetației din perimetrele unităților de învățământ din municipiu, în scopul pregătirii acestora pentru noul an școlar.
Intervențiile constau în ridicări...
Pompierii de la ISU Prahova au acționat la asigurarea de măsuri specifice de colectare mercur.
Substanța periculoasă a fost identificată într-o clădire dezafectată din Ploiești, Bdl. Petrolului.
Pompierii au acționat pentru colectarea mercurului în vederea predării acestuia către structura specializată din...