Firavă, inocentă, ingenuă… Mereu o femeie sensibilă și doritoare de iubire! Așa am putea caracteriza un portret de artist al celei care, din nefericire, a fost Valeria Seciu!
O actriță care a jucat pe marile scene ale României și care are o filmografie de invidiat ne-a părăsit astăzi, 5 septembrie. A avut o mare iubire, în afara scenei, Octavian Cotescu, care i-a fost alături de la căsătorie și până la momentul dispariției marelui actor, în 1985.
A urmat cursurile Institutului de Teatru din București, la clasa lui A. Pop Marțian, între 1960-1964, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care, ulterior, avea să-i devină soț. Printre colegii săi de promoție s-au numărat: Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Mariana Mihuț, Rodica Mandache, Virgil Ogășanu, Dora Cherteș, Cătălina Pintilie, Mircea Andreescu.
A debutat, în 1964, pe scena Teatrului Național din București, alături de Ion Caramitru, în piesa Eminescu de Mircea Ștefănescu, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu, întruchipând-o pe Veronica Micle. În același an și-a făcut, de asemenea, debutul în film, jucând în pelicula Casa neterminată, regizată de Andrei Blaier. După doi ani petrecuți la Cluj, unde a interpretat două roluri, în Androcle și leul de G.B. Shaw și Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, a revenit în echipa Teatrului Național din București (memorabilă rămâne prezența ei în Cordelia din Regele Lear în regia lui Radu Penciulescu), pe care, cu excepția câtorva colaborări, nu a mai părăsit-o până în 1978, când s-a alăturat trupei Teatrului Mic. Aici, sub directoratul scriitorului Dinu Săraru, s-a produs deplina sa maturizare artistică, la contactul cu regizoarea Cătălina Buzoianu și în parteneriate legendare de scenă cu actorii Ștefan Iordache și Gheorghe Visu. Marile roluri din această etapă le-a creat în spectacole precum Pescărușul, Să îmbrăcăm pe cei goi, Maestrul și Margareta, Niște țărani, Cerul înstelat deasupra noastră, Doamna cu camelii.
La începutul anilor 1990 a înființat și condus Teatrul Levant, una dintre primele instituții independente de gen apărute după căderea regimului comunist, continuând însă să joace și la Teatrul Mic, cu realizări notabile: recitalul Arta iubirii sau rolul Arkadina, din Pescărușul de Cehov, ambele în regia Cătălinei Buzoianu. De numele Teatrului Levant este legată o altă colaborare inspirată a actriței cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul Pelicanul, după August Strindberg (1994), montat într-un spațiu neconvențional (un depozit al Sălii Dalles). În 1998 a colaborat la Teatrul Nottara cu regizorul Alexandru Dabija în spectacolul „Lungul drum al zilei către noapte (E. O’Neill), fiind nominalizată mai apoi la Galele UNITER pentru cel mai bun rol principal feminin. După 2000 apare mai rar pe scenă, fiecare apariție reprezentând însă un succes de public și de critică, două dintre creațiile sale recente (Esme Allen în Cum gândește Amy de David Hare, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic, 2006, și Gloucester în Lear, după W. Shakespeare, regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra, 2008) fiind răsplătite cu premii acordate de UNITER. O altă distincție importantă, medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu”, i-a fost atribuită actriței în 2000 de către președintele statului pentru merite deosebite în promovarea și interpretarea operei poetului, mai cu seamă prin intermediul spectacolului Trecut-au anii, recital de poezie și muzică susținut ani de-a rândul pe diverse scene alături de actorii Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan și de clarinetistul Aurelian Octav Popa. Pe lângă rolurile interpretate pe scenă sau ecran, ea a dat viață multor personaje la teatrul radiofonic.
