17 iunie 2026
No menu items!

Au vrut să facă… ”curățenie”! Acum au dosar penal de furt calificat!

Cele mai vizualizate articole

Astăzi, 24 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul poliției orașului Boldești Scăeni au identificat și depistat doi bărbați cu vârstele de 23, respectiv 30 de ani, ambii din oraș, bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, faptă comisă în urmă cu câteva zile.

În fapt, la data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 14:30, cei doi bărbați ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale din oraș de unde ar fi sustras un aparat profesional de curățare, valoarea acestuia fiind de 18.000 de lei.

În vederea administrării probatoriului, în această dimineața, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la domiciliile celor doi bărbați, ocazie cu care a fost găsit aparatul, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

Astfel, față de cei doi a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca mâine, 25 noiembrie a.c., să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Tânăr de 19 ani, transportat în stare gravă la spital după un accident rutier produs în Băicoi! UPDATE: tânărul a decedat!

Un grav accident rutier produs pe strada Înfrățirii din orașul Băicoi s-a încheiat tragic. Tânărul care s-a răsturnat cu...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies