20 aprilie 2026
No menu items!

Un șofer de 19 ani a decedat în urma unui accident pe DN1!

Cele mai vizualizate articole

La data de 28 noiembrie, în jurul orei 00.30, polițiștii Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1, în afara localității Bănești.

Din primele date a reieșit faptul că, un tânăr în vârstă de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN1, pe direcția de deplasare Brașov către Ploiești ajungând la km 87+400 a oprit autoturismul parțial pe banda nr.1, în urma unei coliziuni cu un animal ( posibil câine), moment în care a fost acroșat de un alt autoturism condus tot de un tânăr în vârstă de 21 de ani.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere în vârstă de 19 ani, din autoturismul condus de tânărul în vârstă de 19 ani, ulterior acesta din urmă decedând la spital.

Conducătorul auto de 21 de ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Bărbat dispărut pe un lac din Boldești! A fost solicitat un echipaj de scafandri!

În această dimineață, în jurul orei 07:40, autoritățile au fost alertate printr-un apel la SNUAU 112, după ce o...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies