29 septembrie 2023
No menu items!

DNA FACE ANCHETĂ PRIVIND PROIECTUL SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENŢĂ PLOIEŞTI

Cele mai vizualizate articole

Procurorii anticorupţie au demarat o anchetă care vizează Spitalul Municipal de Urgenţă Ploieşti!

Primarul Andrei Volosevici a răspuns, în şedinţa ordinară de azi a Consiliului Local, unei interpelări a consilierului liberal Simona Popescu, afirmând că DNA a cerut primăriei documente referitoare la acest proiect.

Conform spuselor edilului, documentele au fost puse la dispoziţia anchetatorilor.

În ceea ce priveşte natura acestor documente, Volosevici a fost destul de vag în exprimare, spunând că ele ar viza o hotărâre a Consiliului Local şi „nişte proceduri”.

La sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, Consiliul Local a adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei „Spitalul PPP Ploieşti – Raport privind conceptul proiectului”.

În cadrul şedinţei, grupul consilierilor PNL a formulat câteva amendamente, care au fost ulterior aprobate, stabilindu-se astfel că raportul menţionat va fi publicat pe site-ul primăriei. Conform acelui proiect, se exceptează de la publicare acele părţi/informaţii care, potrivit furnizorului, conţin date cu caracter confidenţial, informaţii comerciale privind terţi sau drepturi de proprietate intelectuală.

De asemenea, aleşii PNL au solicitat, prin amendament, să fie prezentate toate soluţiile de finanţare a acestui obiectiv. „Se împuterniceşte primarul municipiului Ploieşti să analizeze, în condiţiile legii, toate variantele de finanţare identificate pentru construcţia Spitalului Municipal de Urgenţă, urmând să fie întocmit un studiu comparativ care va fi prezentat Consiliului Local”, este amendamentul formulat în acest sens.

Reamintim că, potrivit datelor prezentate anterior de reprezentanţii Băncii Mondiale, valoarea investiţiei este estimată la 110 milioane de euro. Spitalul ar urma să fie realizat în parteneriat public-privat şi ar urma să fie achitat în rate într-o perioadă de 17 ani, iar preţul total ar urma să ajungă astfel la peste 200 de milioane de euro, se menţionează în raportul care a fost făcut public de municipalitate.

 

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

ALERTĂ PORTOCALIE LA GORNET DIN CAUZA UNUI INCENDIU MASIV

Incendiu masiv de vegetație uscată în satul Gornet! Focul se manifestă pe aproximativ 20 de hectare, iar intervenția este...
spot_img

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH