16 mai 2026
No menu items!

EPOPEEA URSULUI PRINS LA PLOIEŞTI CONTINUĂ! UN PRIMAR AMENINŢĂ CU PLÂNGERE PENALĂ

Cele mai vizualizate articole

Epopeea ursului prins la Ploieşti nu s-a sfârşit încă!
Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, spunea că animalul ar fi fost relocat la Tabla Buţii, în judeţul Prahova, însă el a ajuns, se pare, într-o comună din Buzău.
Supărat, primarul comunei buzoiene Chiojdu unde ar fi ajuns ursul de la Ploieşti cere socoteală responsabililor fondului de vânătoare din Prahova şi ameninţă cu plângeri penale.
Edilul spune că nu a fost consultat cu privire la relocarea animalului sălbatic, nu a fost informat, drept urmare va încerca să intervină pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 81 din 21 iulie 2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor.
„Ne deranjează faptul că în Ordonanţa 81/2021 nu se specifică şi faptul că ar trebui să fim informaţi noi, autorităţile locale, să ne dăm acceptul pentru primirea pe raza UAT-urilor a acestor urşi relocaţi. Punctual, pentru acesta de la Ploieşti, botezat <Rambo>, nu mi se pare să îl reloci într-un fond de vânătoare deja suprapopulat cu exemplare de urs. Avem un minim de 25 de exemplare de urs în intravilanul localităţii, două-trei atacuri în fiecare sat. Am obţinut o autorizaţie de recoltare prin împuşcare a unui urs, acum punem în aplicare. Dar pe o parte îi recoltăm, pe cealaltă parte văd că ni se aduc alţii. Voi propune la nivel guvernamental o completare a acestei ordonanţe. Avem numai obligaţii, dar drepturi niciunul, dreptul de fi informaţi că pe raza UAT s-a relocat un urs. Să ni se ceară acordul scris al UAT. Să ştiu să iau măsuri, să informez cetăţenii”, a declarat, pentru Agerpres, primarul comunei Chiojdu, Gheorghe Neamţu.
Primarul comunei a precizat că a solicitat Prefecturii Prahova amănunte cu privire la relocarea ursului şi dacă se va adeveri că legea a fost încălcată, va proceda la depunerea unei plângeri penale.
„A fost adus la Tabla Buţii, la limita dintre Prahova şi Buzău, comuna Chiojdu. Este un obicei al fondului de vânătoare din Prahova. Limita fondului de vânătoare nu este aceeaşi cu limita de judeţ, de UAT. Între fondurile de vânătoare sunt de obicei limite naturale, un pârâu, o culme, deal şi în cazul nostru este pârâul Bâsca Chiojdului, între fondurile de vânătoare din Prahova şi Buzău. Acest pârâu străbate intravilanul comunei Chiojdu şi practic au dreptul să-l ducă pe fondul lor de vânătoare, AJVPS Prahova, care este în limita pârâului, dar de fapt, administrativ, este pe suprafaţa UAT Chiojdu. Nu coincid limitele şi aici este o scăpare a legii. Oamenii mi-au spus că au văzut maşini de Prahova, dube care vin şi descarcă un urs, doi pe albia râului. Nu ne informează. Probabil procedează legal că îl duc pe fondul lor de vânătoare, dar de fapt îl duc pe UAT Chiojdu. Am făcut o adresă către Prefectura Prahova să mi se aducă la cunoştinţă actul care a decis această relocare, să văd dacă s-au respectat criteriile legale. Vreau să văd cine a decis, cine a aprobat această mutare. Dacă cineva a încălcat legea, cu siguranţă fac o plângere penală”, a mai precizat Gheorghe Neamţu.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Femeie din Ploiești, arestată după ce și-a înjunghiat concubinul. Victima a refuzat ordinul de protecție

O femeie de 48 de ani din Ploiești a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies