Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu, preşedinte al PNL Prahova, spune că Ministerul Familiei, condus până de curând de Gabriela Firea, ar trebui desfiinţat.
„De exemplu, aş desfiinţa Ministerul Familiei. Sunt multe alte măsuri, adică se pot face reduceri. Sunt zone în...
Epopeea ursului prins la Ploieşti nu s-a sfârşit încă!
Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, spunea că animalul ar fi fost relocat la Tabla Buţii, în judeţul Prahova, însă el a ajuns, se pare, într-o comună din Buzău.
Supărat, primarul comunei buzoiene Chiojdu...
Patru tone de pepeni au fost donate de un producător din județul Olt pentru beneficiarii centrelor rezidențiale de bătrâni și copii din Prahova.
Donația a fost făcută în cadrul programului guvernamental "Daruieste romaneste".
De aceste produse depozitate la Frigoriferul vor beneficia...
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că datele privind evoluţia criminalităţii, cele privind lipsa de încredere a cetăţenilor în administraţie şi instituţiile de impunere a legii indică ”profilarea unei tendinţe de ignorare şi nerespectare a legii”.
"Datele pe care le...
Un scandal a avut loc, aseară, pe strada Cameliei din municipiul Ploieşti, cei implicaţi fiind sancţionaţi conform Legii nr.61/1991 R cu amenzi în valoare totală de 8.500 de lei.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări au...