17 aprilie 2026
No menu items!

VIJELII ÎN PRAHOVA/ CAD COPACI DIN CAUZA VÂNTULUI! INTERVENŢII INCLUSIV ÎN PLOIEŞTI

Cele mai vizualizate articole

Judeţul Prahova se află, azi, sub avertizare Cod portocaliu de vânt puternic. Vijelia a doborât o mulţime de copaci, astfel că pompierii intervin, la această oră, pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil sau peste cablurile electrice în Azuga, Bușteni, DN1 – Paralela 45, Berceni și municipiul Ploiești. Se intervine cu un total de 4 autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Nu au fost înregistrate victime.

ISU atrage atenția cetățenilor că trebuie să sisteze activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime.

Să închidă ferestrele locuinței și ale altor categorii de construcții.

Să evite adăpostirea sau trecerea în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe App Store și Google Play.

5/5 - (2 votes)

Evaluează articolul

5/5 - (2 votes)

Cele mai noi știri

24PAY devine indisponibilă pentru cumpărarea biletelor TCE, de astăzi

Societatea Transport Călători Express S.A. anunță că, începând de astăzi, 17 aprilie 2026, aplicația 24PAY nu va mai putea...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies