Scandal la Școală primara din Maneciu Ungureni, după un incident petrecut la clasa a treia!
Polițiștii au fost sesizați, la data de 1 octombrie., în jurul orei 13.30 de către o femeie din comuna Măneciu cu privire la faptul că fiul său ar fi fost agresat fizic de către învățătoarea sa, în timpul orelor de curs.
Din verificările efectuate, a rezultat faptul că învățătoarea, de 65 de ani, la data de 16 septembrie, l-ar fi tras de păr pe copil din cauza atitudinii pe care a avut-o cu privire la evaluarea la matematică.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.



