Polițiștii din Ploieşti au fost sesizați, la data de 3 octombrie, de către o femeie de 80 de ani, în jurul orei 18:15, cu privire la faptul că i-ar fi fost sustrasă geanta personală în care se aflau bani și alte bunuri, în timp ce se afla ca pasageră într-un autoturism, în municipiul Ploiești.
Din cercetări a reieşit că femeia se afla chiar în maşina fiicei sale, pe locul din dreapta, având geanta în braţe, când individul a deschis portiera şi i-a smuls-o din braţe.
De asemenea, anchetatorii au stabilit faptul că același tânăr, în zilele de 4 și 5 octombrie, ar mai fi comis alte trei fapte de furt calificat în municipiul Ploiești.
În baza probatoriului administrat, față de tânărul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior aceea a arestării preventive pentru 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și tâlhărie calificată.