Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 05:00, la o locuință din localitatea Telega, județul Prahova. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina au fost solicitați să intervină pentru stingerea focului și au mobilizat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent, cuprinzând întreaga locuință pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Pompierii au acționat rapid pentru a împiedica propagarea incendiului la casele din vecinătate, reușind să limiteze extinderea acestuia în cel mai scurt timp.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. După finalizarea intervenției, pompierii au stabilit că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de efectul termic al curentului electric, generat de o lampă cu defecțiuni.
Autoritățile reamintesc populației importanța verificării periodice a instalațiilor electrice și a echipamentelor de iluminat pentru a preveni astfel de evenimente nedorite.



