28 aprilie 2026
No menu items!

A MURIT FOSTUL RECTOR AL UPG PLOIEŞTI, MIHAI COLOJA

Cele mai vizualizate articole

Fostul rector al UPG Ploieşti doctor inginer Mihai Pascu Coloja a murit, a anunţat, azi, conducerea universităţii.

Profesorul Mihai Pascu Coloja a fost una dintre personalităţile de marcă ale învăţământului superior tehnic din România, dedicându-şi întreaga carieră formării generaţiilor de specialişti în domeniul petrolului şi gazelor naturale. În cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, a ocupat funcţiile de Rector (2012 – 2020), Prorector (2000 – 2012) şi Decan al Facultăţii de Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Petrol şi Gaze (1990 – 2000).
De-a lungul vieţii sale academice şi ştiinţifice, a coordonat activităţi de cercetare în domeniul ingineriei petrolului şi gazelor, a format doctoranzi şi a contribuit la proiecte majore de dezvoltare universitară şi industrială, a fost membru în consilii şi comisii naţionale prestigioase. Prin activitatea sa de excepţie, profesorul Mihai Pascu Coloja a lăsat o moştenire valoroasă mediului academic şi societăţii româneşti.
Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate, colegilor şi tuturor celor care i-au fost apropiaţi.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

Contract de peste 239 milioane lei pentru rețele de apă și canalizare în Slănic, Vărbilău și Ștefești

Hidro Prahova S.A. a semnat astăzi, 27 aprilie 2026, contractul de lucrări PH-CL-03 – „Execuție rețele de alimentare cu...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies