15 iunie 2026
No menu items!

De astăzi și ploieștenii se pot programa pentru noua Carte de Identitate Electronică!

Cele mai vizualizate articole

De astăzi și ploieștenii pot solicita noua Carte de Identitate Electronică. Pentru a obține noul act de identitate trebuie să vă programați pe site- ul https://hub.mai.gov.ro/cei/programari.  La acest moment prima zi în care veți fi programat este: la Direcția Județeană de Evidența Persoanelor- 14 mai; Serviciul Public de Evidența Persoanelor Ploiești- 20 mai. Începând cu 20.03.2025 Cărțile electronice de identitate se eliberează persoanelor cu vârsta peste 14 ani indiferent de motivul solicitării.

Actul electronic de identitate se eliberează de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă al persoanei fizice, în baza cererii depusă personal şi a documentelor cu care potrivit legii, se face dovada numelui de familie şi a prenumelui, datei de naştere, stării civile, cetăţeniei române, adresei de domiciliu / reşedinţă, respectiv:

actul de identitate,

certificatul de naștere, original

certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soțului supraviețuitor, original,

certificatul/hotărârea judecătorească de divorț definitivă/irevocabilă, după caz, original,

Documentele prezentate de solicitant sunt scanate și introduse în mod electronic în aplicația informatică, iar solicitantul va semna cererea listată de sistemul informatic în fața funcționarului public de la ghișeu.

Dacă cetățeanul nu poate prezenta certificatul/hotărârea judecătorească de divorț, dovada statutului civil și, după caz, a numelui se poate face cu certificatul de naștere sau de căsătorie cu mențiuni pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate; în cazul modificărilor intervenite în străinătate cu privire la datele de stare civilă, solicitantul actului de identitate prezintă certificatul de naștere sau de căsătorie cu mențiunile aplicate, care să dovedească statutul civil și numele pe care solicitantul le are la data depunerii cererii.

certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta de până la 14 ani, care își schimbă domiciliul împreună cu solicitantul actului de identitate,

extrasul de carte funciară sau documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum și, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reședință, original,

Extrasul de carte funciară trebuie să fie obținut cu cel mult 30 de zile anterior datei depunerii cererii și poate fi prezentat și în format electronic;

Principalele beneficii ale CEI:

Dimensiune standardizată, similară cardurilor bancare, conform normelor europene.

Elemente avansate de securitate, care asigură protecție împotriva falsificării și a furtului de identitate.

Posibilitatea utilizării ca document de călătorie

Acces facil la servicii electronice și posibilitatea utilizării pentru semnătura electronică.

Costuri și accesibilitate

În perioada 20 martie 2025 – iunie 2026, contravaloarea Cărții Electronice de Identitate este suportată din fonduri externe nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Datele înscrise în Cartea Electronică de Identitate:

În format tipărit: nume, prenume, cetățenie, data nașterii, sex, imaginea facială, CNP, semnătura olografă.

În format electronic: toate datele tipărite, la care se adaugă prenumele părinților, domiciliul, impresiunile papilare a două degete ale titularului și certificate digitale pentru autentificare sau semnătură electronică.

Impresiunile papilare înscrise în CEI sunt șterse ireversibil, ulterior, din baza de date a autorității care realizează imprimarea, procedură similară cu cea aplicată în cazul pașaportului electronic.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Reacție dură a lui Ilie Bolojan după desemnarea lui Adrian Veștea: „Un act ostil și o încercare de rupere a PNL”

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a criticat public decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies