Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați, azi, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 102I, în comuna Șotrile.
ÎÎn urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că un autoturism condus de tânăr de 22 de ani ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani. Impactul a dus la proiectarea celui de-al doilea vehicul în incinta unui magazin din apropiere.
În urma evenimentului rutier, două femei, în vârstă de 44, respectiv 59 de ani, aflate în interiorul magazinului, au suferit vătămări corporale.
Acestea au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.