21 iunie 2025
No menu items!

Trei posibile incidente electorale în Prahova! Ce transmit autoritățile!

Cele mai vizualizate articole

De la începerea procesului de vot și până la acest moment, structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Prahova nu au înregistrat situații deosebite care să afecteze ordinea publică sau buna desfășurare a alegerilor.

Au fost semnalate trei posibile incidente electorale. Într-un caz, sesizarea este în curs de verificare, în altul aceasta nu s-a confirmat, iar în cazul celei de-a treia sesizări a fost aplicată o sancțiune conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială.

De asemenea, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în baza art. 55 lit. aa din Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României. Dintre acestea, una a fost pentru comercializarea de băuturi alcoolice, iar 13 pentru consumul acestora în zona secțiilor de votare, fapte interzise în ziua votului.

Efectivele MAI din județul Prahova își continuă misiunile de menținere a ordinii și siguranței publice în întreg județul, cu accent pe zonele în care sunt amplasate secții de votare, astfel încât procesul electoral să se desfășoare în condiții de normalitate.

Reamintim cetățenilor că legislația în vigoare interzice:

  • continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei;

  • fotografierea sau filmarea buletinului de vot în momentul exprimării opțiunii;

  • oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul influențării opțiunii de vot.

Totodată, președintele biroului electoral al secției de votare este responsabil cu luarea tuturor măsurilor necesare pentru buna desfășurare a alegerilor. Angajații MAI au obligația de a executa dispozițiile acestuia, în limitele atribuțiilor ce țin de menținerea ordinii publice.

Structurile MAI din județul Prahova rămân mobilizate pentru a asigura desfășurarea în siguranță a procesului electoral.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Cutremur de 7,3 grade în România! Din fericire este vorba de un exercițiu la nivel național!

Astăzi, 21 iunie 2025, începând cu ora 07:41, s-a declanșat exercițiul național „SEISM 2025” care constă în punerea în...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies