14 martie 2026
No menu items!

Unic la Ploiești și în țară! Prima federație sindicală formată doar din salariați ai primăriei și instituțiilor subordonate!

Cele mai vizualizate articole

Federația Publisind a devenit reprezentativă pentru Primăria Ploiești și instituțiile subordonate Consiliului Local, dar și la nivel național. Federația reprezintă sindicaliști din 11 sindicate din primăria și instituțiile subordonate.

„Este vorba de o premieră sindicală, este pentru prima dată în România când o federație devine reprezentativă pe grup de unități format din primăria și instituțiile subordonate dintr-o localitate. În cazul de față este vorba de Federația Publisind care a obținut, în urma unei sentințe definitive la Tribunalul București, reprezentativitatea pe grupul de unități format din Primăria Ploiești și instituțiile subordonate Consiliului Local”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, Radu Florian, președintele Sindicatului Administrației Publice și Asistenței Sociale.

Prezent la conferința de presă în care a fost anunțată noua federație sindicală, Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, a salutat inițiativa de la Ploiești și a precizat că urmează demersuri similare și în alte localități din țară. Costin a mai declarat că România se află cu mult în urmă în privința semnării de contracte colective de muncă, mai ales în zona privată. Acesta a precizat că dialogul cu autoritatea locală se va referi în principal la investirea în calitatea condițiilor de muncă și a cursurilor de pregătire a personalului.

Referitor la situația numărului de bugetari, în contextul în care se prevăd reduceri de posturi, Dumitru Costin a spus, cu umor: ”Avem cam 100.000 de ficuși”, referindu-se la bugetarii veniți pe linie politică!

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

SGU Ploiești dă startul „Lunii Plantării Arborilor”. Acțiune de plantare organizată sâmbătă în Parcul de la Sala Sporturilor

Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești anunță startul campaniei „Luna Plantării Arborilor”, printr-o acțiune simbolică de plantare de puieți care...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies