18 iulie 2025
No menu items!

”Portocală” scumpă pentru Vlad Cosma și alți opt cercetați de procurorul Negulescu!

Cei nouă trebuie să-i achite 1 milion de lei daune morale fostului procuror ploieștean

Cele mai vizualizate articole

Tribunalul București a decis că fostul procuror anticorupție Mircea Negulescu, cunoscut sub numele de „Portocală”, va primi despăgubiri morale în valoare de 1 milion de lei de la nouă foști inculpați care l-au acuzat că i-a anchetat abuziv. Decizia nu este definitivă.

Conform hotărârii instanței, Cosma Vlad Alexandru, Alexe Răzvan, Stroe Cecilia, Ușurelu Petrică Lucian, Păvăleanu Marcel Cristian, Vaida Mihai Florin, Luca Teodor Ovidiu, Vitter David Daniel și Păduraru Cristian sunt obligați în solidar să plătească suma stabilită drept daune morale către Negulescu.

Procesul civil a fost intentat în urmă cu doi ani de fostul procuror, care le-a cerut celor nouă pârâți daune morale în valoare de 3 milioane de euro, acuzându-i că afirmațiile lor false i-au distrus cariera și reputația profesională.

Negulescu a fost forțat să părăsească magistratura și a fost trimis în judecată în iunie 2020, într-un dosar instrumentat de Adina Florea, la acel moment procuror la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). În noiembrie 2022, a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru acuzațiile de cercetare abuzivă, influențarea declarațiilor martorilor și instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare.

Faptele din dosar se refereau la perioada în care Negulescu activa la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. El a fost acuzat că ar fi fabricat probe și că i-ar fi obligat pe mai mulți inculpați, inclusiv pe omul de afaceri Răzvan Alexe, să formuleze denunțuri mincinoase împotriva fostului deputat Vlad Cosma, vizat de un dosar de evaziune fiscală și coruperea alegătorilor.

În timpul anchetei, cei nouă inculpați au susținut că au fost constrânși de Negulescu să depună mărturii false, inclusiv sub amenințarea unui pistol aflat pe biroul de anchetă — o afirmație care s-a dovedit ulterior neadevărată.

Decizia Tribunalului București oferă o primă reparație simbolică pentru fostul magistrat, însă cazul rămâne deschis atât la nivel juridic — sentința putând fi contestată — cât și în spațiul public, unde activitatea sa controversată continuă să stârnească dezbateri.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Festivalul ”Mamaia” revine la sfârșitul lunii viitoare!

Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” anunță organizarea unei noi ediții a Festivalului Național...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies