4 mai 2026
No menu items!

Accident rutier pe strada Democrației din Ploiești – o femeie de 91 de ani, rănită după ce a fost acroșată de un autoturism

Cele mai vizualizate articole

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați sâmbătă, 11 octombrie, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Democrației.

La fața locului, echipajele de poliție au stabilit că un bărbat de 59 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi acroșat o femeie în vârstă de 91 de ani, care se angajase în traversarea părții carosabile.

În urma impactului, pietonul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Presiune redusă a apei în Sinaia pentru lucrări la Stația Valea Dorului

Societatea HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că marți, 5 mai 2026, vor avea loc lucrări importante la Stația de Tratare...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies