Hidro Prahova a tras o primă linie a costurilor pe care le-a suportat în cauza opririi alimentării cu apă potabliă din Prahova. Făcând precizarea că societatea aflată în subordinea Consiliului Județean Prahova are doar rolul de furnizare a apei potabile către clienți, directorul general, Andrei Bontic, apă provenită de la ESZ Prahova, a declarat că până la acest moment, Hidro Prahova a cheltuit aproape 7 milioane de lei în soluționarea crizei de apă în care s-au aflat 13 localități prahovene. La aceste costuri se va adăugă și o reducere de 60% a prețului facturii aferente lunii decembrie 2025 pentru toți consumatorii afectați de criză. Hidro Prahova este decisă să recupereze aceste costuri de la cei care vor fi găsiți vinovați de criză, deoarece acești bani trebuiau folosiți pentru investiții în infrastructură.
O veste bună este că societatea a decis să păstreze același tarif și pentru anul 2026, deși acesta trebuia majorat, în conformitate cu prevederile din contractul cadru județean.
Această decizie ar putea fi anulată, deoarece operatorul ESZ Prahova, considerat, conform unui raport al controlului efectuat de specialiști ai Ministerului Mediului, alături de Apele Române, vinovat de situația creată, a transmis către Hidro Prahova o notificare prin care anunță ca se vor majora tarifele practicate de ESZ cu 10%. Iar această notificare vine în contextul în care există posibilitatea, aproape certă, că ESZ Prahova va fi desființată. Președintele Consiliului Județean Prahova a declarat că discuțiile sunt concrete, existând trei variante, printre care cea mai ”fericită” ar fi ca Hidro Prahova să preia activele ESZ, acest lucru ducând și la o reducere a tarifelor pentru consumatori. Pentru o astfel de măsură va fi nevoie de o decizie la nivel de Guvern, iar premierul Bolojan se pare că ar fi de acord cu o soluție cât mai rapidă.



