25 iunie 2026
No menu items!

Accident pe DN1, lângă Ploiești. Șofer băut și cu permisul suspendat, rănit după ce a intrat cu mașina într-un sens giratoriu

Cele mai vizualizate articole

Un accident rutier s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 11 mai 2026, pe DN1, în afara municipiului Ploiești, la kilometrul 59+700 metri.

Potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 03:30 cu privire la producerea evenimentului rutier și s-au deplasat de urgență la fața locului.

Din primele verificări a reieșit că un bărbat în vârstă de 34 de ani, care conducea un autoturism pe direcția București – Brașov, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu insula interioară a unui sens giratoriu.

În urma impactului, șoferul a fost rănit.

Polițiștii au stabilit, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.

De asemenea, pentru că emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, dar și pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul cu dreptul de a conduce suspendat și conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Toate traseele montane din Bucegi, redeschise. Salvamont Prahova anunță că sezonul de vară poate începe în siguranță

Toate traseele turistice montane din județul Prahova sunt, începând de acum, oficial deschise, după ce echipele Salvamont Prahova au...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies