7 iulie 2026
No menu items!

Accident grav între un autobuz și un autocamion, în această dimineață, la Șirna

Cele mai vizualizate articole

Un accident rutier s-a produs în această dimineață în satul Șirna, fiind implicate un autobuz și un autocamion. Potrivit informațiilor transmise de autorități, în fiecare dintre vehicule se afla doar conducătorul auto.

La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD de prim ajutor. De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Șoferul autocamionului, un bărbat în vârstă de 70 de ani, a fost găsit încarcerat, însă conștient. Salvatorii au reușit extragerea acestuia dintre fiarele contorsionate, după care victima a fost preluată de echipajul medical și transferată la elicopterul SMURD pentru a fi transportată la spital.

Celălalt conducător auto, un bărbat de 33 de ani, a suferit mai multe traumatisme, însă a refuzat transportul la spital.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Explozie provocată de o butelie într-o locuință din Ploiești. Un bărbat de 77 de ani a fost rănit

O explozie provocată de scăpări de gaze de la o butelie s-a produs marți seară într-o locuință situată pe...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies