Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a publicat, în premieră după 1989, lista completă a contractelor prin care imobile aflate în proprietatea statului român sunt date în folosință persoanelor juridice. Documentele conțin informații privind adresele imobilelor, suprafețele închiriate, valoarea chiriilor și modalitatea de atribuire a contractelor.
Măsura vine în contextul noilor obligații de transparență impuse prin hotărârile de Guvern adoptate în iunie 2026, care prevăd actualizarea periodică și publicarea situației complete a bunurilor administrate de regie.
În județul Prahova, patrimoniul RA-APPS este concentrat aproape exclusiv în stațiunea Sinaia, fiind administrat prin Sucursala pentru Reprezentare și Protocol (SRP) Sinaia, cu sediul pe strada Peleșului nr. 2.
Printre cele mai importante active gestionate de regie în zonă se numără Hotel Mara, situat pe strada Toporașilor, folosit atât pentru activități turistice, cât și pentru găzduirea unor evenimente oficiale și delegații. De asemenea, Complexul Furnica include clădiri administrative, spații comerciale și infrastructură logistică, precum Centrala Termică Furnica.
Patrimoniul mai cuprinde și imobile de protocol cu statut special, între care Palatul Foișor, reședință destinată exclusiv demnitarilor și delegațiilor oficiale, precum și mai multe vile de protocol din zonele Cumpătu, Cavaleri și Bucegi.
În afara clădirilor, RA-APPS administrează și suprafețe importante de teren în zonele Peleș, Furnica și Cumpătu, precum și spații tehnice și comerciale care sunt scoase periodic la licitație pentru operatorii economici interesați.
Datele publicate de regie arată că în județul Prahova există în prezent doar cinci contracte de închiriere încheiate cu patru societăți comerciale. În majoritatea cazurilor este vorba despre spații de dimensiuni reduse, cu suprafețe cuprinse între 8 și 20 de metri pătrați. Chiriile lunare variază între 410 și 1.080 de euro, în funcție de amplasament și destinația spațiului. De asemenea mai sunt alte 5 terenuri, clădiri, aflate în diferite stadii de litigii și care nu sunt ocupate.
Publicarea acestor informații reprezintă unul dintre cele mai ample demersuri de transparentizare a patrimoniului administrat de RA-APPS din ultimele decenii, oferind pentru prima dată acces public la detalii privind utilizarea și valorificarea unor active aflate în proprietatea statului român.



