Poliţiştii din cadrul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Prahova au documentat activitatea infracţională a unor persoane bănuite că ar depozita şi comercializa ilegal, către publicul larg, articole pirotehnice din categoriile de pericol permise exclusiv pirotehnicienilor.
În acest context, vineri, poliţiştii au prins în flagrant, două persoane, în incinta unei societăţi din Bucureşti, care ar fi încercat să încarce articole pirotehnice dintr-un container, într-o autoutilitară. De asemenea, a fost identificat în Ploieşti reprezentantul societăţii comerciale autorizate, care nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru aproximativ 2,5 tone articolele pirotehnice, în valoare de aproximativ 80.000 de lei. Întreaga cantitate a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept privind regimul materiilor explozive.
Cele mai vizualizate articole
Evaluează articolul
Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii
- Cerinte:
- Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
- Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
- Experienta minima: 2 ani cu oamenii.
Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com



