O explozie neurmată de incendiu a avut loc, în urmă cu puţin timp, în comuna Măgurele, sat Coada Malului. Conform ISU Prahova, o butelie a explodat, un bărbat de 47 de ani suferind arsuri de gradele III şi IV pe aproximativ 40% din suprafata corporala şi pe căile aeriene. La fata locului au fost mobilizate un echipaj de stingere şi unul de prim ajutor. Victima va fi dusă la spital.
UPDATE
În urma evaluărilor făcute de medic, s-a constatat că bărbatul a suferit arsuri pe 70% din suprafaţa corpului.
Victima va fi preluată de un elicopter SMURD, a anunţat Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova.



