27 aprilie 2026
No menu items!

CORNELIA CATANGA A MURIT DE COVID-19

Cele mai vizualizate articole

Cântăreaţa Cornelia Catanga, în vârstă de 63 de ani, a murit în această dimineaţă, la Spitalul Universitar din Capitală, unde era internată după ce a fost diagnosticată cu COVID-19. Cântăreaţa de muzică lăutărească a fost spitalizată ieri, în stare gravă. Ea prezenta comorbidităţi.
Născută pe 9 martie 1958, într-o familie de lăutari din satul buzoian Zeletin, Cornelia Catanga este unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică lăutărească din România. Inspirată de muzica unora ca Romica Puceanu, Dona Dumitru Siminică, Ioana Radu şi Maria Tănase, ea a început să cânte la acordeon în copilărie.
A fost descoperită de Toni Iordache şi a ajuns să cânte cu cei mai mari lăutari ai anilor 1970. Primul album l-a lansat abia în 1989. Ea a interpretat atât melodii ţigăneşti, cât şi ruseşti, şi a colaborat, între alţii, cu Sfinx Experience, Nicu Constantin şi Loredana.
Catanga era căsătorită cu Aurel Pădureanu, cu care a interpretat pe aceeaşi scenă mai bine de 20 de ani.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Scandal la fostul Han Românești: trei persoane reținute după bătaie într-un restaurant

Aseară, în jurul orei 19:30, un conflict a izbucnit la o unitate de alimentație publică din localitatea Românești, fostul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies