12 mai 2026
No menu items!

NOI DECIZII ALE CNSU PRIVIND PARTICIPAREA ELEVILOR LA ORE

Cele mai vizualizate articole

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în această seară, o nouă decizie cu privire la participarea elevilor la cursuri.
Astfel, se permite ca elevii din învăţământul special să participe fizic la ore, indiferent de rata de infectare din localitate, dacă localităţile nu sunt în carantină. De asemenea, efectivele claselor terminale, care fac ore fizic, nu mai trebuie înjumătăţite.

Prin hotărârea numărul 25 a CNSU, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei sunt abilitate să emită un ordin comun de ministru pentru reluarea anului şcolar în condiţii de siguranţă,cu respectarea următoarelor prevederi:

permiterea participării zilnice cu prezenţă fizică la cursuri, a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, indiferent de clasă, în toate unităţile de învăţământ care funcţionează în localităţi în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiţia respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;
permiterea participării zilnice cu prezenţa fizică la cursuri a întregului efectiv al claselor a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, şi a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, în toate unităţile de învăţământ care funcţionează în localităţi în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiţia respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;
permiterea organizării orelor remediale, cu prezenţa fizică, în toate unităţile de învăţământ care funcţionează în localităţi în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiţia respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Cursurile încep, după vacanţa prelungită de primăvară, în 5 mai.

 

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Bugetul Ploieștiului aprobat după o pauză de consultări de peste trei ore! Doar un sfert din buget se duce pentru dezvoltare

Cu mare greutate Consiliul local Ploiești a aprobat astăzi noul buget al municipalității. Consilierii PNL și PSD au venit...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies