12 august 2026
No menu items!

MALTA ESTE PRIMA ȚARA DIN UE CARE VA PRIMI DOAR TURISTI VACCINAȚI

Cele mai vizualizate articole

Începând de săptămâna viitoare , Malta va primi pe teritoriul sau doar turiști vaccinați.

Anunțul a fost făcut de ministrul sănătății maltez,

Chris Fearne, în timpul unei conferințe de presă, iar noile reguli vor intra în vigoare începând cu miercuri, 14 iulie.

Fearne a precizat ca ca vor fi acceptate trei tipuri de documente , iar copiii care își însoțesc părinții vor avea nevoie de un test PCR negativ.

„De miercuri, săptămâna viitoare, oricine vine în Malta trebuie să aibă un certificat de vaccinare recunoscut: un certificat maltez, unul britanic sau unul valabil în Uniunea Europeană. Vom deveni primul stat din  Europa care ia această măsură,” a declarat acesta.

Noile reglementări vin pe fondul unei creșteri a numărului de noi cazuri de infectare înregistrată  timp de patru zile consecutive în care infectările s-au dublat de la o zi la alta.  La data de 27 iunie, pe teritoriul țări erau consemnate doar 23 de cazuri active și nicio nouă infectare, iar pe 4 iulie, autoritățile au raportat 94 de noi cazuri. Numărul total al infectărilor a crescut și el la 252 de cazuri active.

Campania de vaccinare din Malta a fost un exemplu pentru restul celorlalte țări. Țara are o populație de aproximativ jumătate de milion de locuitoti, iar un procent de 79% din populația adultă a fost vaccinată cu schema completă.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Sinaia rămâne fără apă în mai multe zone. Lucrările pot fi prelungite

Locuitorii din mai multe zone ale orașului Sinaia rămân miercuri, 12 august, fără apă potabilă, ca urmare a unor...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies